„Ziua Arhivelor” cu David Prodan – 31 octombrie 2018

Arhiviştii clujeni sărbătoresc Ziua Arhivelor la Muzeul Memorial „David Prodan”, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Sub genericul „La sfat cu Profesorul, de Ziua Arhivelor”  va fi evocată lecţia marelui arhivist şi istoric ardelean (1902-1992), unul dintre întemeietorii Arhivelor Naţionale din Cluj-Napoca, care se definea cu mândrie profesională „Eu toată viaţa am fost arhivist!”.

 

Sunt invitaţi, pe lângă arhivişti, universitari, cercetători, autorităţi locale şi colaboratori ai lui David Prodan.

 

În ajun, arhiviştii clujeni vor depune jerbe de flori la mormintele marilor înaintaşi Ştefan Meteş şi David Prodan din Cimitirul Central.

 

Dr. Ioan Drăgan