Premiile Arhivelor Naționale – ediția a IX-a, 2018

Stimaţi cercetători!

Ne face o deosebită plăcere să vă anunţăm că instituţia noastră organizează decernarea “Premiilor Arhivelor Naţionale ale României” (ediţia a IX-a). Prin aceasta, Arhivele Naţionale caută să stimuleze pe tinerii cercetători care frecventează sălile noastre de studiu.

Ca şi în anii trecuți, premiile sunt organizate pe două secţiuni:

Secţiunea A. Cercetători:

Pentru anul în curs, se are în vedere decernarea a trei premii, care vor consta în:

Premiul I (cu titlul de “Cercetătorul anului 2018”):

a. 7 publicaţii elaborate de Arhivele Naţionale şi b. dreptul de a obţine gratuit reproduceri după documente consultate în una dintre sălile de studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale sau ale unui serviciu/birou judeţean al Arhivelor Naţionale, la alegere, între:

– 500 de file xeroxate;

– 20 de zile lucrătoare de fotocopiere cu mijloacele cercetătorului.

Premiul II:

a. 5 publicaţii elaborate de Arhivele Naţionale şi b. dreptul de a obţine gratuit reproduceri după documente consultate în una dintre sălile de studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale sau ale unui serviciu/birou judeţean al Arhivelor Naţionale, la alegere, între:

– 250 de file xeroxate;

– 10 zile lucrătoare de fotocopiere cu mijloacele cercetătorului.

Premiul III:

a. 3 publicaţii elaborate de Arhivele Naţionale şi b. dreptul de a obţine gratuit reproduceri după documente consultate în una dintre sălile de studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale sau ale unui serviciu/birou judeţean al Arhivelor Naţionale, la alegere, între:

– 100 de file xeroxate;

– 5 zile lucrătoare de fotocopiere cu mijloacele cercetătorului.

Secţiunea B. Studenţi (secţiunea include studenţi care, în momentul înscrierii la concurs, sunt înscrişi la licenţă sau master; cei înscrişi la doctorat pot participa la secţiunea A. Cercetători):

Premiul I (cu titlul de “Studentul anului 2018”):

a. 7 publicaţii elaborate de Arhivele Naţionale şi

b. dreptul de a obţine gratuit reproduceri după documente consultate în una dintre sălile de studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale sau ale unui serviciu/birou judeţean al Arhivelor Naţionale, la alegere, între:

– 500 de file xeroxate;

– 20 de zile lucrătoare de fotocopiere cu mijloacele cercetătorului.

Premiul II:

a. 5 publicaţii elaborate de Arhivele Naţionale şi

b. dreptul de a obţine gratuit reproduceri după documente consultate în una dintre sălile de studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale sau ale unui serviciu/birou judeţean al Arhivelor Naţionale, la alegere, între:

– 250 de file xeroxate;

– 10 zile lucrătoare de fotocopiere cu mijloacele cercetătorului.

Premiul III:

a. 3 publicaţii elaborate de Arhivele Naţionale şi

b. dreptul de a obţine gratuit reproduceri după documente consultate în una dintre sălile de

studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale sau ale unui serviciu/birou judeţean al

Arhivelor Naţionale, la alegere, între:

– 100 de file xeroxate;

– 5 zile lucrătoare de fotocopiere cu mijloacele cercetătorului.

Documentaţie necesară:

În vederea obţinerii unuia dintre cele şase premii, candidaţii sunt invitaţi să trimită pe adresa Biroului Documentare, Publicaţii şi Activităţi Ştiinţifice (Bd. Regina Elisabeta 49, sector 5, C- 050013 Bucureşti) sau să remită direct la Sala de studiu, până la data de 1 martie 2019 inclusiv, un CV şi cel puţin un text (studiu/articol/volum), prin care să ateste că au utilizat documente aflate în administrarea Arhivelor Naţionale. În cazul în care candidatul nu se află în posesia unui exemplar al textului/textelor (din cauza tirajului redus sau din alte motive), se acceptă şi forma printată a versiunii electronice a textului/textelor. De asemenea, în cazul în care respectivul text (respectivele texte) nu a(u) fost publicat(e) până la data de 1 martie 2019, candidatul va trimite, alături de exemplarul în format electronic, şi un/o certificat/adeverinţă din partea redacţiei unde a depus textul spre a fi publicat.

Se va acorda prioritate publicaţiilor elaborate de către candidat pe parcursul anului 2018.

Candidaţii de la secţiunea “B. Studenţi”, în cazul în care nu au materiale publicate, vor trimite, alături de CV, referate elaborate pe parcursul anului 2018 în cadrul cursurilor şi seminariilor la care au participat.

CV-ul şi textul/textele vor fi incluse într-un dosar/plic sigilat, pe care se va face menţiunea «Pentru “Premiile Arhivelor Naţionale ale României”», cu precizarea secţiunii la care se candidează (“A. Cercetători” sau “B. Studenţi”).

Condiţii de participare:

– pot participa atât cercetători/studenţi români, cât şi străini;

– sunt încurajate candidaturile cercetătorilor cu vârsta de până la 35 de ani;

– pentru eliminarea oricărei posibile subiectivităţi, candidatura este deschisă exclusiv

cercetătorilor care nu sunt angajaţi ai Arhivelor Naţionale;

– candidatura este posibilă atât pentru cercetătorii/studenţii care frecventează sălile de studiu ale Aparatului Propriu al Arhivelor Naţionale, cât şi pentru cei de la sălile de studiu ale Serviciilor/Birourilor Judeţene ale Arhivelor Naţionale.

Câştigătorii celor şase premii vor fi anunţaţi până cel târziu în data de 15 martie 2019.

 

Update: Cerându-vă scuze pentru eventualele neplăceri create, vă aducem la cunoștință că anunțarea rezultatelor va avea loc la data de 22 martie 2019.